Mielul de Pasti mai scump ca anul trecut!

| Scris de www.citynews.ro | 2014-04-13 | SOCIAL | |

Acciza a scumpit şi mielul de Paşti. Crescătorii de ovine spun că au fost nevoiţi să majoreze preţurile cu aproape 10 procente, pentru a-şi acoperi măcar cheltuielile cu creşterea animalelor. Cu toatea acestea, românii nu văd masa de sărbători fără tradiţionala friptură de miel, dar spun că vor cumpăra cantităţi mai mici decât în alţi ani.

Chiar dacă au avut parte de vreme prielnică pentru creşterea mieilor, fermierii se tem că vor rămâne cu animalele nevândute. De profit aproape că nu mai poate fi vorba, însă măcar pentru a-şi acoperi cheltuielile, au fost nevoiţi să crească preţurile cu aproape 10%, iar acest lucru le alungă clienţii.

Fermierii spun că toate s-au scumpit, astfel că sunt nevoiţi şi ei să crească preţurile. Şi fiindcă tradiţia trebuie respectată, românii nu se sperie de preţurile mai mari. Vor face şi anul acesta friptură de miel, dar spun că nu vor mai cumpăra animalul întreg.

Dacă în ţară vânzările merg mai prost, fermierii sunt decişi să facă un profit cât de mic şi vor trimite mieii la export.

Preţul unui kilogram de carne de miel este de 25 de lei, faţă de 23, cât era anul trecut. Pentru un miel viu, pretul pe kg scade la 12,13 lei.

www.citynews.ro

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: