La plimbare cu cazanul

| Scris de Sorin Bodocean | 2014-03-12 | SOCIAL | |

"Am cazul meu si sunt fericit" sunt versuri ale unui hit Desperado care s-au auzit de 8 Martie la Casa de Cultura din Apahida. Cel putin unui locuitor al acestei comune nu i-au trezit amintitri placute aceste cuvinte. Si asta dupa ce i s-a furat cazanul de cupru.

Totusi se pare ca norocul a fost de partea sa. Cazanul a fost recuperat de catre politisti dupa ce au efectuat un control a unui autoturism ce se deplasa pe raza localitatii Apahida, in data de 11 Martie ora 17:30.

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta a fost sustras de către unul dintre cei doi bărbaţi dintr-o magazie care aparţine unui bărbat din comuna Apahida, cu prilejul efectuării unor lucrări de reabilitare a imobilului. Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.000 lei a fost recuperat, iar în cauză se efectuează cercetări faţă de un bărbat de 26 de ani din municipiul Gherla sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codulpenal.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: