Incident nefericit pe M41 in aceasta dimineata

| Scris de apahida.ro | 2018-01-16 | SOCIAL | |

Un incident neplacut a avut loc in aceasta dimineata pe  cursa M41L Campenesti Cluj-Napoca. Mai multi elevi ai Liceului Tehnologic ”Stefan Pascu” (10-15) au fost dati afara din autobuz de controlori pentru ca nu aveau bilet, desi in mod normal elevii din Apahida au gratuitate pe raza comunei la orele desfasurarii cursurilor. Pe gerul de afara acestia au fost nevoiti sa mearga pe jos pana la scoala. Mai mult, unii s-au ales si cu amenda de 150 lei (35 lei platita pe loc). 

Iata ce ne-a scris unul dintre elevi: 

În dimineața asta (16.01.2018) la ora 7:30 când am urcat în autobusul M41L din Cîmpeneşti am primit amendă pentru ca nu aveam bilet/abonament. Mergeam la școală în Apahida. (Liceul Tehnologic "Ștefan Pascu"). Deși de la școală ni se zicea că avem gratis pe autobus dacă prezentăm carnetul de elev. Am prezentat carnetul și automat mi-au scris amendă 150 RON. (pe loc 35) Pe alți copii i-au dat jos și au trebuit să meargă până la școală. Din Cîmpeneşti până la școală în Apahida. Nu mi se pare corect ca pe frigul ăsta să pună niște copii sa meargă pe jos dacă de la școală ni se zice ca avem GRATIS!!!

Pana acum nu au fost inregistrate astfel de incidente, majoritatea controlorilor fiind instiintati de aceasta intelegere dintre Primarie si CTP. 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: