CPL Concordia motivează decizia de a întrerupe furnizarea gazului pe strada George Enescu

| Scris de www.apahida.ro | 2014-08-25 | SOCIAL | |

CPL Concordia a decis sistarea gazului pe strada George Enescu din Sânnicoara în urmă cu mai bine de o lună.  Reprezentanții companiei ne-au informat că au luat această decizie după ce au constatat o uzură majoră a conductei, care putea pune în pericol siguranța cetățenilor.  În calitate de furnizor de gaze CPL Concordia are obligația de a se asigura de bună funcționarea și de siguranța rețelei prin care se face distribuția către clienții finali.

Potrivit companiei, pentru soluționarea acestei probleme CPL Concordia a solicitat o autorizație de construcție Primăriei comunei Apahida. Însă Primăria a refuzat acordarea acesteia invocând necesitatea unui acord din partea proprietarului actualei rețele, G 500. Practic societatea CPL Concordia a dorit să realizeze o conductă paralelă cu cea existentă din fonduri proprii, însă fără respectiva autorizație a fost nevoită să întrerupă lucrările. Întreruperea alimentării cu gaze pe strada George Enescu din Sânnicoara s-a făcut respectând normele legale, susțin reprezentanții companiei distribuitoare.

Când se va soluționa problema? "Facem toate demersurile legale pentru ca soluționarea acestei probleme să dureze cât mai puțin."

Cei care au de suferit sunt în primul rând locuitorii acestei străzi, care de mai bine de o lună nu pot utiliza această utilitate foarte importantă. Reprezentanții CPL Concordia susțin că au purtat discuții cu fiecare abonat aflat în această situație și li s-a oferit o soluție alternativă până la  rezolvarea problemei și reconectarea la rețea.

Cel mai probabil această problemă va fi rezolvată în fața instanței de judecată, care va decide care dintre cei implicați se face vinovat de sistarea gazului pe strada George Enescu din Sânnicoara.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: