Casa Bântuită e istorie! În locul ei vor fi construite apartamente pentru rromi

| Scris de www.apahida.ro | 2017-04-27 | SOCIAL | |

Celebra ”Casa bântuită” de pe strada Libertății nr. 69 din Apahida a fost cumpărată în 2014 cu gândul de a fi revândută. Locuința nu a fost ofertată deși este bine amplasată, chiar la strada principală, aproximativ în mijlocul localității.  Potențialii clienți au fost speriați de zvonurile care circulau printre localnici referitor la existența unor fantome care bântuiau casa.


Văzând că nu găsește client, noul proprietar a hotărât să demoleze casa și să încerce să vândă terenul. Chiar și fără sinistra casă, terenul nu și-a găsit client aproape doi ani.

În decembrie 2016 Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metro-politană Cluj  a decis să achiziționeze terenul de 725 de mp cu aproximativ 29.000 euro și construiască un ansambu de 6 locuințe modulare, care vor fi locuite de mai multe familii nevoiașe. 

Din informațiile pe care le avem cele 6 apartamente de pe strada Libertății vor fi locuite de 6 familii de romi de la Pata Rât și nu este singura locația din Apahida unde ar putea fi reintegrați o parte dintre locatarii rampei de gunoi. 

Vestea că vor avea vecini câteva familii de rromi de la Pata Rât i-a nemulțumit pe o parte din vecini care au fost informați de cei care lucrează că aparta-mentele vor fi aduse mai multe persoane nevoiașe, însă nu au precizat de unde provin ele.  

În Cluj-Napoca au fost achiziționate sau sunt în curs de achiziție aproximativ 16 apartamente in diverse zone ale orașului. Floreștiul și Baciul vor găzdui și ele familii nevoiașe de la Pata Rât. 

Primarul comunei Apahida Grigore Fati ne-a declarat că proiectul a obținut autorizația de construcție, iar procedurile ce țin de urbanism au fost respectate. De asemenea edilul comunei s-a arătat nemulțumit de decizia conducerii Asociației metropolitane:


    În prealabil trebuia să aibă loc o consultare cu autoritățile locale și abia 
apoi să fie luată decizia de achiziție a respectivului teren. Poate avem si noi de facut o recomandare sau avem o obiectie cu privire la zona. 
    În plus avem și noi destule persoane nevoiașe chiar și rromi, dacă tot s-au construit aceste apartamente în Apahida, de ce nu le pot ocupa persoanele nevoiașe din Apahida, întrucât și UAT Apahida face parte din Zona Metro-politană Cluj?- a declarat Grigore Fati - Primarul comunei Apahida


Am încercat să obținem mai multe informații privitoare la procedura prin care s-a ales locația din Apahida, dar și la modul în care au fost selectat persoanele care vor beneficia de aceste apartamente. Din nefericire centrul de presă a Proiectul Pata Cluj parte a Asociației de Dezvotare Intracomunitară Zona Metropolitană Cluj nu a dat curs solicitării trimise de redacția noastră, încă de săptămâna trecută. Probabil întrebările noastre au fost incomode și au decis să ignore cererea noastră, dar cu siguranță după publicarea acestui articol vom primi și informațiile solicitate.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: