Amical doar pentru noi!

| Scris de www.apahida.ro | 2014-07-12 | SOCIAL | |

Someșul Apahida a jucat azi un amical ”de lux” împotriva Universității Cluj. Antrenorul clujenilor, Mihai Teja a trimis în teren cel mai buni jucători, printre ei s-au numărat Valentin Lemnaru, Veselovky, Raul Ciupe, Ioan Neag și alții.

Dacă Universitatea a aliniat cea mai bună formație, la Someșul Apahida au absentat 3 jucători de bază căpitanul și antrenorul echipei, Florin Pojar (plecat în concediu), Cristi Găvruș și Vasile Dascăl (accidentați).

Someșul Apahida a început cu Marius Nicoară, Vasile Trif, Bogdan Chindriș, Raul Câmpean, Alin Vasilaș, Dan Ciotlăuș, Robert Necula, Ovidiu Bondor, Alex Mureșan, Sergiu Kiraly, Mircea Rusu.

Meciul s-a desfășurat într-o singură direcție spre poarta apahidenilor. Universitatea nu a cruțat și a înscris primul gol în minutul 20 prin Ioan Neag. Marius Nicoară s-a remarcat în prima repriză la câteva șuturi ale lui Lemnaru. Cu toate acestea omul de gol a Universității a reușit să înscrie în minutul 44 cu un șut din 6 metri plasat pe lângă portarul nostru. În minutul de prelungire a primei părți scorul urcă la 3-0 după ce numărul 31 de la albi-negri reușeste să înscrie și el cu un șut din interiorul careului de 16 metri.

Repriza a doua a început în aceeși partitură, cu Universitatea presând în terenul Someșului. În minutul 50 Lemnaru face 4-0 realizând dubla, cu un șut plasat. Trei minute mai târziu Vali Lemnaru însrie din nou, de această dată cu capul, iar scorul ia proporții, 5-0 pentru Universitatea. ”Spaima fundașilor”,  noștri reușeste să marcheze și al 4-lea gol în  minutul 75. Până la finalul meciului Universitatea a mai marcat două goluri, rezultatul final fiind 8-0.

Universitatea a luat în serios acest meci și s-a concentrat să dea cât mai multe goluri. Rezultatul de azi putea fi mult mai mare, dacă cei doi portari folosiți de Someșul nu aveau atâtea intervenții miraculoase.

”Poți compara un Ferrari cu o Dacie?” Diferența de valoare a jucătorilor a fost foarte bine ilustrată de unul dintre jucători noștri, care a remarcat viteza de joc net superioară a adversarilor de azi.

Someșul trebuie să își concentreze toată atenția pe meciul de miercuri din Cupa României, unde vor întâlni un adversar incomod, Unirea Jucu. Sperăm ca Someșul să facă un meci mare miercuri.

Mult succes băieți!

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: