Conturile de Facebook ale apahidenilor invadate de anonimi

| Scris de Sorin Bodocean | 2016-04-07 | EDITORIAL | |

Mai sunt mai puțin de trei luni până la alegerile locale, iar lupta pentru voturi  a început deja pe rețelele sociale. 

Principalii candidați la funcția de primar al comunei Apahida, actualul primar Grigore Fati și viceprimarul Călin Păcurar au fost conștientizați de importanța unei bune promovări pe rețelele sociale, prin urmare zi de zi postează pe paginile persoanele detalii despre activtățile pe care le efectuează. 

Facebook-ul este un spațiu liber în care libertatea de exprimare este garantată, iar unii profită de acest lucru pentru a arunca mizerii sub acoperirea unor conturi false. Persoanele fictive se împart și ele în două categorii, evident ”de stânga” și ”de dreapta”, în funcție de interese celor care le administrează. Atacurile ”sub centură” au început, de la aluzii sexuale, la acuzații de furt, anonimii își dau frâu gurii și imaginației, în speranța că persoanele reale vor fi influențate să treacă de partea unuia sau altuia. Sub anonimat toți sunt ”tari și mari”, ba mai mult toți vorbesc de parcă ar deține adevărul absolut.

Așadar daca i-ai dat accept unui necunoscut cu doua trei poze de profil cu peisaje, animale, masini,sau truisme news feedul iti va fi bombardat cu propaganda, de stanga sau de dreapta. 

Bălăcăreala publică este alimentată și de unele persoane reale care își declară cu surle și trâmbițe imparțialitatea, însă care de fapt laudă fără încetare doar pe unul dintre candidați. Neutralitatea cade atunci când ataci o singură persoană și o protejezi constant pe cealaltă. 

Pe grupul Stirile Apahida.ro vom incuraja intotdeauna reactiile persoanelor reale, indiferent de modul de exprimare al acestora sau de culoarea lor politica!
 

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: